Congresul European de Medicină de Urgență de la Berlin

COMUNICAT DE PRESĂ

Subiect: Premiu SAJ Bihor – Congresul European de Medicină de Urgență de la Berlin

Serviciul de Ambulanță Județean Bihor a fost premiat în cadrul EUSEM 2022 – Congresul
European de Medicină de Urgență de la Berlin, cu cea mai înaltă distincție acordată în cadrul EMS
ANGELS AWARDS 2022, obținând statutul DIAMOND, în ceea ce privește îngrijirea prespitalicească
pentru pacienți în cazul accidentelor vasculare cerebrale.

Congresul European de Medicină de Urgență (EUSEM 2022) este un congres anual ce
reunește profesioniști din domeniul serviciilor medicale de urgență și care atrage peste 3.000 de
specialiști în medicină de urgență din întreaga lume. Aici au loc discuții și workshop-uri cu privire la noile
evoluții în medicina de urgență și totodată se împărtășesc cele mai bune practici.
În cadrul ediției din acest an, cu ocazia EMS Angels Awards, ce premiază excelența îngrijirii
pacienților cu AVC, un număr de 57 de echipe de medicină de urgență din 9 țări din Europa au fost
înscrise în analiză.

Țările participante sunt Cehia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Ucraina și
Ungaria, iar premiile sunt atribuite în baza unor criterii specifice liniilor directoare internaționale și în
baza experienței unui comitet internațional pentru sistemul de medicină de urgență. Printre cele mai
importante criterii, amintim:
– existența unui protocol formal pentru cazurile de accident vascular cerebral;
– existența unui program de formare și educare anual pentru accidente vasculare cerebrale;
– utilizarea unei scale specifice pentru gestionarea pacienților cu AVC;

– trimiterea de date pentru cel puțin 30 de pacienți consecutivi cu AVC, care au fost gestionați de
serviciul respectiv de medicină de urgență în trimestrul anterior.

Organizatorii, ANGELS INITIATIVE, au acordat în cadrul EMS ANGELS AWARDS de la EUSEM
2022, un număr de 20 de premii cu cel mai înalt statut, și anume DIAMOND, podium pe care s-a aflat și
Serviciul de Ambulanță Județean Bihor. Alături de SAJ Bihor, au fost premiați cu același statut servicii
medicale de urgență din Cehia, Italia, Polonia, Spania, Slovacia și Ungaria. Totodată, în cadrul
evenimentului au mai fost decernate 21 de distincții PLATINUM și 16 de GOLD.

Premii similare au fost acordate și altor 3 servicii județene din România, și anume Serviciul de
Ambulanță București – Ilfov (Diamond), Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și Serviciul de Ambulanță
Județean Harghita (ambele cu Platinum).

„Faptul că SAJ Bihor a fost recompensată în cadrul acestui eveniment cu cea mai înaltă
distincție, DIAMOND, pentru îngrijirea prespitalicească a pacienților cu AVC, este din nou o dovadă a
dedicării cu care colegii noștri, medici, asistenți și ambulanțieri deopotrivă, își înțeleg rolul și misiunea lor
în activitatea de medicină de urgență. Le sunt recunoscător colegilor mei pentru eforturile pe care le
depun zi de zi în slujba cetățenilor din Bihor” – manager interimar, Dr. Liciniu VENTER.

Datele ce au stat la baza acordării acestor distincții au fost analizate pentru perioadele ce au

fost transmise în intervalul trimestrului IV din 2021 și trimestrului III din 2022.

Serviciul de Ambulanță Județean Bihor

 

Materiale de presa gasiti la acest LINK 

SAJ Bihor recruteaza voluntari – 2022!

Serviciul de Ambulanta Bihor recruteaza o noua serie de voluntari!

 

Iata ca dupa o lunga asteptare, SAJ BIHOR isi deschide portile pentru noi membrii.
Daca doresti sa devii salvator, sa inveti sa acorzi prim-ajutor in situatiile de urgenta si sa iei parte la actiunile echipajelor de urgenta prespitaliceasca, esti invitat sa te inscrii si tu in echipa noastra.
Inscrierile se efectueaza exclusiv pe site-ul ambulantei ( https://ambulantabihor.ro/program-voluntariat-saj-bihor/) la rubrica voluntari, prin completarea formularului, din data de 15.04.2022 pana in 26.04.2022
La finalul inscrierilor se va sustine un test scris pentru admiterea in programul de pregatire al voluntarilor.
La inceputul lunii Mai vor incepe cursuri obligatorii de pregatire teoretica si practica pentru voluntarii admisi in program.
Toate informatiile necesare vor fi afisate ulterior inscrierii, pe www.ambulantabihor.ro, totodata veti fi notificati prin SMS. Va asteptam!

 

 

 

 

 

Doneaza sange, fii erou!

 

 

SAJ Bihor la ziua Oradiei 12 oct 2017

 SAJ Bihor  a participat la ceremonialul  militar si religios organizat la statuia “Ostasului Roman” care a marcat ziua Oradiei.

 

Mai multe poze gasiti la acest link

 

SAJ Bihor ajuta o familie incercata de greutati

SAJ Bihor voluntari in actiunile dupa furtuna!

Ziua nationala a Ambulantei – 111 ani de existenta – LA MULTI ANI SAJ Bihor!

111 ANI de existenta!

Ziua natioanala a Ambulantei din Romania!

LA MULTI ANI SAJ Bihor!

Ziua nationala SAJ RO

 

SAJ Bihor la ceremonialul organizat de Prefectura Bihor

  Conducerea SAJ Bihor  a participat la ceremonialul  militar si religios organizat la statuia “Ostasului Roman” care a marcat celebrarea a 3 evenimente: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

 

 

 

 

 

LA MULTI ANI!

  SAJ Bihor ureaza tuturor angajatilor si colaboratorilor sai sanatate, impliniri, ganduri bune, “Craciun Fericit” si “La multi ani!” 

 

 

 

SAJ Bihor la aniversarea fundatiei RUHAMA

  SAJ Bihor reprezentată de către managerul instituției -dl. Gheorghe Pintea- a participat la aniversarea a 20 de ani de existență a fundației RUHAMA alături de reprezentanți și oficiali din instituțiile orașului și ale județului.

La mulți ani RUHAMA și multe proiecte îndeplinite cu succes și de acum înainte!