ANUNT ORGANIZARE CONCURS SOFER AUTOSANITARĂ II PE DURATA NEDETERMINATĂ – STAȚIA CENTRALĂ ORADEA ȘI LA SUBSTAȚIA SALONTA

ANUNT ORGANIZARE CONCURS

                  Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor cu sediul în Oradea, str. Sucevei, nr. 24, conform HG nr.286/2011, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs în perioada 07.01.2019-20.02.2019, pentru ocuparea următoarelor posturi vacante după cum urmează:

  • 2 posturi de șofer autosanitară II pe durata nedeterminată – stația centrală Oradea și la substația Salonta

 

Condiţii generale comune pentru participare la concurs:

  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legăturã cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţii specifice de înscriere la concurs pentru postul de șofer autosanitară II :

  • diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului;
  • permis de conducere pentru şofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoria B şi C;
  • diplomă/certificat/adeverință de absolvire a cursului de ambulanţier;
  • 3 ani vechime ca şofer (conducător auto) profesionist;

 

Dosarul de concurs va conţine obligatoriu următoarele acte:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducerii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor ( cerere tip);
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestã identitatea, potrivit legii, dupã caz;
  • copie certificat de naştere, certificat de căsătorie (unde este cazul);
  • copie diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului;
  • copie diplomă/certificat/adeverință de absolvire a cursului de ambulanțier;
  • copie permis de conducere;
  • copie carnet de muncă, sau după caz, adeverinţă (format ITM) care să ateste vechimea în muncă şi vechimea ca șofer (conducător auto) profesionist;
  • cazierul judiciar;
  • declaraţie pe propria rãspundere cã nu are antecedente penale care sã-l facã incompatibil cu funcţia pentru care candideazã (declaraţie tip);
  • adeverinţã medicalã care sã ateste starea de sãnãtate corespunzãtoare eliberatã cu cel mult 6 luni anterior derulãrii concursului de cãtre medicul de familie al candidatului şi va conţine, în clar, numãrul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sãnãtãţii.
  • curriculum vitae;
  • copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale sau recomandare de la ultimul loc de muncă care să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional şi moral ;
  • dosar plic.

 

Actele solicitate vor fi prezentate şi în original în vederea verificãrii conformitãţii copiilor cu acestea.

Dosarele pentru înscriere la concurs se pot  depune zilnic între orele 12,00 –  14,00, la sediul SAJ Bihor din str.Sucevei nr.24, Oradea, Serviciu R.U.N.O.S.

Ultima zi de depunere a dosarului pentru înscriere la concurs este data de  18.01.2019 ora 14,00.  

Concursul va consta în susținerea următoarelor probe, după cum urmează:

  1. Selecția dosarelor;
  2. Proba scrisă-susținerea unui test din bibliografia și tematica de concurs;
  3. Proba practică – compusă din 2 etape:
  1. Conducerea
  2. Acordarea primului ajutor
  1. Proba interviu.

 

Punctajul va fi stabilit de către comisia de concurs pentru fiecare proba în parte, proba de selecție a dosarelor se evaluează cu ”admis/respins”, iar pentru a fi admis la fiecare probă candidații trebuie să obțină minim 50 de puncte. La proba practică candidații trebuie să obțină minimum 50 puncte la fiecare etapă, atât la conducere, cât și la acordarea primului ajutor.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciu R.U.N.O.S. tel.0359412128, interior 215.

Concursul se va organiza la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor din strada Sucevei nr.24 Oradea.

Documentele oficiale cuprinzand anuntul, tematica de concurs si bibliografia le gasiti la acest LINK