Anunt concurs post vacant de referent de specialitate II în cadrul Biroului Administrativ

ANUNT ORGANIZARE CONCURS

                 Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor cu sediul în Oradea, str. Sucevei, nr. 24, conform HG nr. 286/2011, modificat prin HG nr. 1027/2014, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de referent de specialitate II în cadrul Biroului Administrativ, în perioada 26.05.2017 – 15.06.2017.

Condiţii generale comune pentru participare la concurs:

  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legăturã cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 
 

Condiţii specifice de înscriere la concurs pentru postul de referent de specialitate II în cadrul Biroului Administrativ:

  • diplomă de licență de lungă durată în domeniul ”Științe Economice” sau ”Inginerie”
  • 3 ani și 6 luni vechime în specialitate, în conformitate cu Ord. 1470/2011;


Dosarul de concurs pentru postul de referent de specialitate II în cadrul Biroului Administrativ:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducerii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor ( cerere tip);
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestã identitatea, potrivit legii, dupã caz;
  • copie certificat de naştere, certificat de căsătorie (unde este cazul);
  • copie diplomă de bacalaureat;
  • copie diplomă de licență;
  • copie carnet de muncă, sau după caz, adeverinţă care să ateste vechimea în specialitate;
  • cazierul judiciar;
  • declaraţie pe propria rãspundere cã nu are antecedente penale care sã-l facã incompatibil cu funcţia pentru care candideazã (declaraţie tip);
  • adeverinţã medicalã care sã ateste starea de sãnãtate corespunzãtoare eliberatã cu cel mult 6 luni anterior derulãrii concursului de cãtre medicul de familie al candidatului şi va conţine, în clar, numãrul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sãnãtãţii.
  • curriculum vitae;
  • copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale sau recomandare de la ultimul loc de muncă care să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional şi moral ;
  • dosar plic.

 

Actele solicitate vor fi prezentate şi în original în vederea verificãrii conformitãţii copiilor cu acestea.

Dosarele pentru înscriere la concurs se pot  depune zilnic între orele 12,00 –  14,00, la sediul SAJ Bihor din str. Sucevei nr. 24, Oradea, Serviciu R.U.N.O.S.

Ultima zi de depunere a dosarului pentru înscriere la concurs este data de  26.05.2017 ora 12,00.  

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciu R.U.N.O.S. tel. 0359412128, interior 215 sau 235.

Concursul se va organiza la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor din strada Sucevei nr. 24 Oradea.

 Copia documentelor oficiale le gasiti la acest LINK